Deși ocupă mai puțin de 1% din fundul oceanului, recifele de corali adăpostesc 25% din toate speciile marine. Construite de polipi microscopici de-a lungul a mii de ani, sunt printre cele mai productive ecosisteme de pe Pământ. O colonie de corali crește cu 1–3 cm pe an. Amenințate de albire cauzată de încălzirea apelor — atunci când temperatura crește cu 1-2°C, coralii expulzează algele simbiotice și mor lent.

Algele kelp pot crește 30–60 cm pe zi și pot atinge 30 m înălțime. Formează adevărate păduri subacvatice de-a lungul coastelor temperate din California, Australia, Africa de Sud și Noua Zeelandă. Găzduiesc vidre marine, pești, crustacee și mii de nevertebrate. Absorb CO₂ de 20 de ori mai eficient decât pădurile terestre. Vidrele marine sunt esențiale pentru sănătatea lor — mănâncă aricii de mare care altfel ar devora algele.

Pădurile de mangrove de pe coastele tropicale sunt esențiale pentru reproducerea multor specii marine. Rădăcinile lor complexe — „pneumatofore" care ies din apă — oferă adăpost puietului de pești și crustacee. Stochează de 4 ori mai mult carbon decât pădurile tropicale la aceeași suprafață și protejează coastele de tsunami și furtuni. Totuși, 35% din mangrovele lumii au fost distruse în ultimele decenii pentru acvacultură și turism.

Coloana de apă deschisă, departe de coaste. Împărțită în zone: Epipelagică (0–200m, lumini, fotosinteza), Mezopelagică (200–1000m, twilight zone cu bioluminescența), Batipelagică (1000–4000m, frig și presiune intensă), Abisoperlagică (4000m+) și Hadopelagică (gropile oceanice, 6000m+). Fiecare zonă are specii adaptate perfect la condițiile sale extreme.

Descoperite în 1977 lângă Insulele Galápagos, coșurile hidrotermale sunt fisuri în fundul oceanului prin care ies fluide fierbinți (până la 400°C). Revoluție în biologie: ecosistemul lor nu depinde de Soare, ci de chemosinteza bacteriană. Găzduiesc viermi tuburi giganți (2,4 m), crabi yeti, creveți orbi și organisme unice pe Pământ. Ne ajută să înțelegem cum ar putea exista viața pe alte planete, cum ar fi Europa (luna lui Jupiter).

La adâncimi de peste 4000 m: presiune colosală (400 atm), temperaturi aproape de zero grade și întuneric absolut. Și totuși — viață. Pești cu lanterne biologice (anghila abisală), creaturi translucide, bacterii extremofile care descompun materia căzută din straturile superioare. „Ninsoarea marină" — particulele organice care cad constant — este singura sursă de hrană. Știm mai puțin despre zona abisală decât despre suprafața Lunii.

Iarba de mare (Posidonia, Zostera) formează pajiști dense în apele puțin adânci. Produce oxigen, stabilizează sedimentele și oferă habitat pentru căluți de mare, pești plunger și broaște țestoase tinere. Pajiștile de iarbă de mare din Mediterana sunt unele din cele mai vechi organisme de pe Pământ — colonii de Posidonia oceanica datate la 100.000 de ani. Stochează mai mult carbon pe hectar decât pădurile tropicale.

Sub gheața arctică și antarctică trăiesc ecosisteme surprinzătoare — alge de gheață care cresc pe fața inferioară a calotei, hrănind krill, pești de gheață (Nototheniidae) cu sânge antiîngheț natural și foci Weddell care respiră prin găuri săpate cu dinții. Pinguinii emperori înot la 500 m adâncime. Aceste ecosisteme sunt cele mai afectate de schimbările climatice — temperatura polilor crește de 4 ori mai repede decât media globală.